Meet Adriana Petrescu

meet adriana petrescu

A sosit momentul în care să împărtăşesc din multitudinea experienţelor trăite şi acumulate în decursul anilor, care m-au ajutat să devin femeia de acum. Am învăţat încă de la 17 ani, când am plecat din România cu primul contract de modelling, că succesul în această carieră depinde atât de frumuseţe, cât şi de puterea interioară. Iar după părerea mea, ca să excelezi într-un domeniu este nevoie de disciplină, muncă susţinută şi sacrificii. De încrederea în propria persoană, dar şi de susţinerea celor dragi.

Privind în urmă, viaţa mea a avut suişuri şi coborâşuri ca a oricărei alte persoane. Au fost momente în care mă cuprindea oboseala, momente în care munceam când alţii erau în vacanţă sau când lipseam de la masa de Crăciun pentru că eram la mii de kilometri distanţă, onorând contracte. Fiind o persoană pozitivă, depăşeam cu uşurinţă orice încercare şi mă bucuram de magia fiecărei clipe. Şi aşa cum era de aşteptat, atunci când eşti recunoscător pentru ceea ce ai, soarta te răsfaţă. Iar pe mine soarta m-a răsfăţat din plin, dăruindu-mi-l ca soţ pe sufletul meu pereche şi o fetiţă minunată.

Echilibrul, stilul de viaţă sănătos, sportul şi atitudinea pozitivă sunt principiile după care m-am ghidat întreaga viaţă, şi nu le-am aplicat doar în cariera de model. În plus, m-a pasionat tot ceea ce ţine de îngrijirea tenului şi a corpului, dar mai ales păstrarea tinereţii într-un mod cât mai natural, fără a fi însă dispusă să apelez la metode invazive.

Felul în care arăţi nu ţine neapărat de gene, ci de deciziile zilnice pe care le iei în legătură cu alimentaţia  şi stilul tău de viaţă.

NATURAL BEAUTY BY ADRIANA PETRESCU

În călătoriile mele, am avut şansa de a fi la curent cu cele mai noi apariţii din domeniul frumuseţii şi al sănătăţii. Fiind adepta frumuseţii naturale, mi-au atras atenţia procedurile non-invazive, sigure, care nu te expun niciunui risc. Astfel, în Germania, am descoperit una dintre cele mai revoluţionare proceduri pentru rejuvenare facială: ULTHERAPY. Este practic singura terapie din lume ce foloseşte ultrasunetele microfocusate pentru a ajuta pielea să îşi recapete aspectul ferm, neted prin stimularea producţiei de colagen.

Rezultatele obţinute m-au convins să le ofer şi femeilor din România posibilitatea de a beneficia la rândul lor de această procedură. Grija pentru imaginea personală este un lucru esenţial nu doar pentru femeile care fac o carieră în modelling sau în TV, ci şi pentru succesul şi încrederea în propria persoană.

După un research riguros a prins viaţă un proiect de suflet: NATURAL BEAUTY BY ADRIANA PETRESCU.

Prin intermediul acestui proiect vă invit şi pe voi să vă convingeţi că vă puteţi menţine aspectul tânăr al tenului şi vă puteţi remodela corpul cu ajutorul unor tratamente naturale, aşa cum sunt Ultherapy şi Velashape III, terapia numărul unu în lume în reconturare corporală şi tratarea celulitei.

www.adrianapetrescu.ro a luat naştere atât pentru a oferi mai multe informaţii despre aceste tratamente non-invazive, dar şi pentru a prezenta o lume frumoasă văzută prin ochii unei femei pasionată de frumos. Astfel, sunt online pentru a ajunge cât mai aproape de voi, a vă povesti despre cun ne putem urma visele şi cum pasiunile fiecăruia pot deveni realitate.

                                                                                                                                                                                     Cu drag,

This post is also available in: Engleză