Top 3 designers hotels DUBAI

După cum mulţi dintre voi deja ştiţi, Dubai este a doua mea casă. Înainte să locuiesc aici, veneam aproape în fiecare vacanţă de iarnă cu familia,  şi de fiecare dată, descopeream locuri fascinante. Treptat, am ajuns să îmi dau seama că această destinaţie nu e doar despre extravaganţă şi opulenţă. Are şi o latură mai puţin cunoscută, cu restaurante sau spa-uri unde vin localnicii, diferite de tot ceea aţi găsi într-un ghid de călătorii. În plus, experienţele pe care ţi le oferă pot fi din categoria celor pe care le trăieşti o dată în viaţă.

Sunt multe de povestit. Totuşi, întrucât multe dintre prietenele mele se pregătesc de călătorie în ianuarie sau februarie, şi mi-au scris să mă întrebe ce părere am despre designer hotels din Dubai, am decis şi tema primului articol. Vor mai urma şi altele dedicate acestui oraş, dar şi altor destinaţii exotice. Toate la timpul lor!

 Bvlgari Hotel Dubai

designer hotels dubai

Dintre toate designer hotels din Dubai, acesta este preferatul meu. Situat în Jumeira Bay, o insulă creată de om, Bvlgari Hotel e o oază urbană. Aglomeraţia şi forfota oraşului nu răzbat până aici.

designer hotels dubai

designer hotels dubai

designer hotels dubai

Dacă temperaturile îţi permit, o plimbare prin resort îţi va da senzaţia aceea plăcută de relaxare pe care o mai ai în  staţiunile mediteraneeane. Mai ales că la doi paşi de hotel, e Bvlgari Marina and Yacht Club. De asemenea, în ianuarie şi februarie, e o idee bună să nu ratezi exclusivistul beach bar La Spiaggia şi să înoţi în piscina pavată cu mozaic unic.

designer hotels dubai

adriana petrescu

Îţi poţi potoli foamea la restaurantul gourmet Il Ristorante-Niko Romito sau poţi bea o cafea la Il Café, deschisă toată ziua. 

designer hotels dubai

designer hotels dubai

Şi evident, e obligatoriu să mergi la spa. E definiţia răsfăţului absolut! 1700 de metri pătraţi sunt dedicaţi relaxării. Niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării. Design-ul stă sub semnul eleganţei şi al rafinamentului, aşa cum era de aşteptat de la un brand italienesc. În cele 8 camere de tratament, terapeute cu mâini magice te fac să uiţi de orice grijă. Piscina interioară, sauna, aroma steam rooms, duşurile rainforest sau fântânile cu gheaţă fac experienţa spa să fie una inconfundabilă.

bvlgari dubai spa

bvlgari dubai spa

Armani Hotel Dubai

armani hotel dubai

Situat în impunătorul Burj Khalifa , Armani Hotel are o privelişte magnifică asupra downtown-ului. Imaginează-ţi  doar pentru o clipă cum e să bei seara un pahar de vin şi să admiri peisajul dominat de infinit de multe lumini, care mai de care mai scânteietoare. Interioarele, de un minimalism foarte chic, poartă semnătura lui Giorgio Armani şi îmbină tonuri neutre. Dacă eşti fan tehnologie, îţi va plăcea să descoperi că poţi controla totul în dormitor cu Itouch. În plus, pentru o şedere wow, din clipa în care te cazezi, îţi va fi desemnat un Lifestyle Manager, mereu la dispoziţia ta. Piscina exterioară în formă de săgeată, spa-ul şi restaurantele moderne de top, printre care şi restaurantul signature Armani Ristorante, s-ar putea să te tenteze să petreci mai mult timp în hotel decât ţi-ai fi imaginat. În plus, dacă eşti pasionată de shopping, am o veste bună. Din Armani Hotel, ai acces direct în DUBAI MALL, cel mai mare mall din lume. 

armani hotel dubai

armani hotel dubai

 armani hotel dubai

Palazzo Versace Dubai

Dacă te împaci cu ideea că hotelul este situat în Dubai Creek, într-o zonă cu multe construcţii în derulare şi că priveliştea transmite exact opusul camerelor confortabile şi relaxante, atunci Palazzo Versace poate fi o alegere interesantă. Asemeni casei Versace, interioarele sunt extravagante, dar cu bun gust. Candelabrele şi marmura te duc cu gândul la un palat din secolul al 16-lea. Personal, aş merge acolo exclusiv pentru spa. Terapiile spa sunt inspirate de secretele străvechi ale romanilor în materie de wellbeing, dar totodată îmbină practicile asiatice cu tehnologia modernă. De cum îi treci pragul, mai mult ca sigur îţi vor plăcea camerele private de tratament, cu piscină, marmura care te duce cu gândul la un templu roman, dar şi personalul, incredibil de amabil şi de bine pregătit. 

palazzo versace dubai

palazzo versace dubai

 palazzo versace dubai

This post is also available in: en

No Comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.