Interviu cu dr. Oltjon Cobani despre ULTHERAPY

Ultherapy

Bianca Nuţu, beauty writer cu o experienţă de peste 15 ani a stat de vorbă cu Oltjon Cobani, unul dintre cei mai căutaţi medici specialişti în chirurgia plastică şi estetică din România, despre ULTHERARPY-singura metodă de lifting non-chirurgical pe bază de ultrasunete aprobată de FDA,

Dr. Cobani a început de curând colaborarea cu spa-ul medical Natural Beauty by Adriana Petrescu şi după un training riguros, a fost acreditat de ULTHERAPY să efectueze tratamentele la MIKO PALACE.

Aşadar, dacă îţi doreşti un efect spectaculos de lifting al pielii de faţă, gât şi decolteu fără bisturiu, fără ace şi fără durere, ULTHERAPY este metoda ideală pentru tine. Pentru a afla mai multe detalii despre cum funcţionează aparatul, ce beneficii are, cui i se potriveşte, te invit să citeşti interviul de mai jos.

ultherapy

Bianca Nuţu:Ce v-a convins să lucraţi cu ULTHERAPY?

Oltjon Cobani: Ca medic, sunt mereu focusat pe rezultate reale. Din 2009 şi până în prezent, biroul de comunicare ULTHERAPY a informat că la nivel global, peste 1.000.000 de pacienţi au apelat la această terapie anti-aging. Unii au ales-o ca prevenţie. Alţii ca să scape de pielea lăsată de pe faţă, gât şi decolteu, problemă cu care se confruntau şi care îi deranja realmente, dorindu-şi însă să evite o operaţie estetică.

Dincolo de aceste statistici care atestă succesul de care se bucură tratamentul în lume, am remarcat încă din timpul trainingului că ULTHERAPY este un aparat foarte inteligent, cu o capacitate semnificativă în îndeplinirea unui lifting non-chirurgical de excepţie.

Bianca Nuţu: Ce beneficii oferă ULTHERAPY?

Oltjon Cobani: ULTHERAPY ridică pomeţii, arcuieşte sprâncenele, întinereşte zona sensibilă din jurul ochilor, de pe gât sau decolteu, elimină bărbia dublă, reduce fălcuţele şi conturează linia maxilarului. Pur şi simplu, are efect de lifting, care face pacientul să capete un aspect tânăr şi fresh.

Bianca Nuţu:Cum funcţionează ULTHERAPY?

Oltjon Cobani: ULTHERAPY are la bază ultrasunetele microfocusate. Acestea acţionează în combinaţie cu tehnologia DeepSee, care permite medicului să vizualizeze livrarea impulsurilor în timp real. Conceput pentru a oferi un efect spectaculos de lifting, terapia nu acţionează doar la nivelul tegumentului, ci în ţesutul subcutanat. Ultrasunetele ajung în straturi profunde ale dermei, la adâncimi precise şi controlate, stimulând sinteza de colagen.Spre deosebire de terapiile laser, ultrasunetele ajung în straturile profunde, ţesut subcutanat şi chiar SMAS sau platisma. Drept urmare, beneficiile sunt remarcabile.

Bianca Nuţu: Cât de rapid se văd rezultatele? Se menţin pe termen lung?

Oltjon Cobani: Imediat după tratament, se remarcă o îmbunătăţire vizibilă a tonusului pielii. Să avem în vedere că acest aparat se bazează pe restructurarea colagenului ceea ce înseamnă că pentru rezultate maxime trebuie să aşteptăm până la două luni. Efectul de lifting se menţine 365 de zile în cazul unei şedinţe full-face.

Bianca Nuţu: Doare ULTHERAPY?

Oltjon Cobani: Nu.Oricum, pentru a evita orice fel de disconfort, înaintea tratamentului, pacientul ia un analgezic uzual. Singura senzaţie ce poate fi resimţită este aceea de mică înţepătură, dar nu e deloc insuportabilă sau dureroasă.

Bianca Nuţu:De la ce vârstă putem apela la ULTHERAPY? Este recomandată atât femeilor, cât şi bărbaţilor?

Oltjon Cobani: ULTHERAPY nu face parte din categoria aparatelor care să aibă restricţie de vârstă. Evident, scoatem din calcul persoanele foarte tinere. Acest aparat trebuie folosit în caz de ptoză uşoară sau medie a feţei. Atunci când apare efectul de lăsarea pielii e indicat să apelezi deja la un medic specialist şi să cauţi o soluţie. Nu ignora problema. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi odată cu trecerea anilor, ba dimpotrivă. Atât femeile, cât şi bărbaţii pot beneficia de acest tratament.

Bianca Nuţu:În ziua de azi, au apărut multe metode, care pretind că fac ce face ULTHERAPY. Cum ne ferim de aparatele fake?

Oltjon Cobani: Trebuie ştiut că nu oricine poate efectua ULTHERAPY. Medicul trebuie să urmeze un training special şi să primească o certificare. Pacientul trebuie să fie evaluat înainte de tratamentul propriu-zis şi să primească mai apoi o fişă în care vor fi trecute impulsurile folosite. Sunt doar două aparate în România, şi din fericire, unul este la Country Spa & Retreat Snagov.

Bianca Nuţu:Avem nevoie de perioadă de recuperare după ULTHERAPY?

Oltjon Cobani: Nu. Iniţial, pacientul poate prezenta o roşeaţă la nivelul pielii, care dispare rapid. Imediat după tratament, evitaţi să staţi la plajă.

Bianca Nuţu:Cât durează o şedinţă?

Oltjon Cobani: Pentru o şedinţă de tratament la nivelul feţei sau al gâtului, pacientul trebuie să îşi aloce în jur de 60-90 de minute, în timp ce o procedură pentru zona decolteului durează aproximativ 30 de minute. Durata se stabileşte strict în funcţie de nevoile fiecărui pacient în parte.

This post is also available in: Engleză

No Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.